Sprijinirea unui alt partener român cu instrumente muzicale noi
Romania
- Children
- Disability
- Activities
Florentina a absolvit Programul nostru de Învățare la Distanță în urmă cu câțiva ani și, pentru a-și sprijini munca continuă cu muzica, a primit instrumente noi.
Așa este, am absolvit cursul în anul 2017. După absolvire, mi-am făcut curaj și am deschis în Constanța un Cabinet de Meloterapie. De atunci și până în prezent, mi-au trecut pragul foarte mulți beneficiari de toate vârstele. Weekend-ul de studiu intensiv cu Alexia Quin și Monica Manases (Szabo) mi-a îmbogățit foarte mult paleta de exerciții și activități. De atunci, pun în practică toate exercițiile experimentate în acel weekend. De asemenea, m-am bucurat de manualul oferit la curs și mă reîntorc mereu la el pentru a găsi cele mai potrivite activități pentru beneficiarii mei mici și mari.
Cabinetul meu este dotat cu instrumente variate achiziționate în timp. Cum la acest moment cei mai numeroși beneficiari ai mei sunt copiii, mulți dintre ei diagnosticați cu autism, multe dintre instrumente s-au depreciat și nu mai au un sunet bun, unele s-au spart, altele nu mai funcționează. Așa că, am considerat oportun să aplic la Fondul de Instrumente Muzicale oferit de Music as Therapy International, gândindu-mă că un set de instrumente noi poate aduce un suflu nou, va improspăta astfel setul vechi de instrumente, iar toate la un loc le pot stimula creativitatea, le vor face ședințele de muzicoterapie mai interesante, mult mai plăcute.
Pentru mine, fiecare instrument din cabinet este o bucurie a inimii. Sunt precum copiii mei, de care trebuie să am grijă, dar totodată sunt instrumentele magice care mă ajută și mă susțin în munca mea de fiecare zi cu partenerii mei de muzică. Fiecare în parte și toate împreună reprezintă o provocare pentru noi activități, fie ele individuale sau de grup.
Pentru mine, fiecare instrument capătă viață în mâinile beneficiarilor, fiecare ajunge să spună o poveste, și toate împreună fac parte integrantă dintr-o misiune mai mare, aceea de a bucura o altă inimă, fie ea de copil, de adult sau de vârstnic. Instrumentele, în mâinile celor care îmi calcă pragul, capătă valențe noi, și uneori, o forță nebănuită face ca un sunet produs să aducă o alinare, un zâmbet, o lacrimă. Uneori, aduce rostirea unei vocale sau a unui cuvânt, alteori poate scoate la iveală tăcere, furie, frustrare. Însă, de fiecare dată, muzica deschide inima, și de acolo, mai e doar un pas către atingerea scopurilor pe care mi le propun în sesiunile de muzicoterapie.
Cred cu tărie că instrumentele noi mă vor determina să vin către ei cu idei și activități noi care să îi stimuleze și pe ei pe toate ariile de dezvoltare, din toate punctele de vedere.
Beneficiarii mei sunt de toate vârstele; la acest moment, în jur de 40 de beneficiari – copii și adulți. Lucrez cu ei individual sau în grup. Fiecare instrument este benefic prin însăși natura sa.
De exemplu, pentru copiii care prezintă dificultăți de ritm voi putea folosi tobele noi de la Nino Percuție, cinelele pentru deget sau bețele/Claves tot de la Nino. Putem folosi, de asemenea, Rainmaker din lemn de bambus sau Kokorikoo (o percuție numită clapetă din lemn) pentru a improviza. Putem folosi glokenspiel-ul combinat cu o tobă mică și cinelele, vocile noastre și să “cântăm” un răsărit de soare, sau o furtună cu tunete și fulgere, de exemplu. Pentru cei care au nevoie să învețe culorile sau cifrele vom folosi clopoțeii colorați sau toba pisică. Pentru cei care au nevoie de susținere logopedică vom intona vocale pe anumite sunete cu ajutorul pianului sau xilofonului, ori ținând un ritm la tobă pe care rostim sau încercăm să pronunțăm sau să emitem sunete.
De asemenea, consider că și pentru beneficiarii mei mai vârstnici, setul nou de instrumente va aduce un plus de valoare sesiunilor de grup, unde cu siguranță, tobele vor fi la mare căutare, marcând ritmul în timp ce vom cânta o piesă de suflet a unuia dintre membri. Și lista se poate diversifica, plecând mai ales de la ideile fiecărui beneficiar. Îmi place să le las posibilitatea de a-și alege câte o activitate și instrumentele preferate pentru a o pune în practică, pentru a le stimula creativitatea și a-i învăța să se simtă liberi.
Îmi doresc de mult să fac, la o sesiune de grup de copii, o activitate care are drept fundal sonor o melodie ritmată. În sala de muzică sunt puse foarte multe măsuțe și scaunele în formă de cerc – cu un mic spațiu care permite intrarea în cerc – pe care sunt puse câte un instrument diferit. Copiii intră pe rând și cântă în canon, trecând de la un instrument la altul, acordându-se ritmic cu ritmul melodiei. Astfel, copiii schimbă ordonat instrumentele, pornind de la un singur instrument, apoi la al doilea, la al treilea și tot așa, și ajung să cânte toți ca într-o orchestră, din ce în ce mai tare, iar intensitatea și ritmul scad pe măsură ce copiii termină cercul instrumentelor și ies, pe rând, din cerc. Apoi vom discuta despre ritm, sonoritate, intensitate, cum s-au simțit și ce emoții au încercat în timp ce au cântat. Același exercițiu l-aș face apoi și cu o grupă de adulți sau de vârstnici și aș face o comparație în funcție de răspunsurile lor.
Multumesc încă o dată pentru acest cadou minunat, care nu face altceva decât să crească calitatea muncii mele și implicit rezultatele beneficiarilor mei.
Florentina Gheorghe